Există o serie întreagă de economiști de talie mondială care au început să facă o legătură clară între criza economică și financiară prin care trecem și eventualitatea unui război. Este vorba despre Paul Krugman, Nouriel Roubini sau chiar finanțiști români. Acestea nu mai par vorbe aruncate în vânt atunci când sunt căptușite cu declarații ale celor mari lideri ai lumii. Pentru că lucrurile necesită o explicație mult mai serioasă decât simplele speculații, vă prezentăm mai jos ce spune teoria economică despre război.
O dezvoltare amplă și detaliată a acestei teorii a fost realizată de către economistul Ludwig von Mises, în lucrarea sa "Acţiunea umană. Un tratat de teorie economică", care va fi publicată în curând de către Institutul Ludwig von Mises România.
Capital XXXIV al acestui tratat de economie este intitulat "Teoria economică a războiului", din care vom puncta mai jos elemente esențiale dar care poate fi consultat aici.
1. Războiul total
Referitor la faptul că războiul total este o consecinţă a naţionalismului agresiv există un acord deplin. Dar acesta nu este decât un raţionament circular. Numim naţionalism agresiv acea ideologie care provoacă războiul total modern. Naţionalismul agresiv reprezintă consecinţa necesară a politicilor intervenţionismului şi a planificării naţionale.
2. Războiul şi economia de piaţă
Capitalismul este, în esenţă, un aranjament destinat ţărilor paşnice. Însă aceasta nu înseamnă că o ţară silită să respingă agresorii străini trebuie să înlocuiască iniţiativa privată prin controlul guvernamental. Dacă ar face lucrul acesta, s-ar lipsi de cel mai eficace mijloc de apărare. Nu există nici o menţiune istorică a vreunei ţări socialiste care să fi învins o ţară capitalistă. În ciuda mult lăudatului lor socialism de război, germanii au fost înfrânţi în ambele războaie mondiale.
Adevărata semnificaţie a incompatibilităţii dintre război şi capitalism este că războiul şi o civilizaţie avansată sunt incompatibile. Dacă eficienţa capitalismului este direcţionată de către guverne către producţia de instrumente de distrugere, ingeniozitatea întreprinderii private crează armamente suficient de puternice pentru a distruge totul. Ceea ce face ca războiul şi capitalismul să fie incompatibile este tocmai eficienţa fără echivalent a modului capitalist de producţie.
3. Războiul şi autarhia
Dacă un om care este economic auto-suficient declanşează o feudă împotriva altui om autarhic, nu se manifestă nici una dintre problemele specifice “economiei de război”. Dar, dacă croitorul porneşte la război împotriva brutarului, el trebuie, de acum înainte, să-şi producă singur pâinea.
Dacă neglijează acest lucru, va ajunge la mizerie înaintea adversarului său, brutarul. Într-adevăr, brutarul poate aştepta mai mult pentru un costum nou decât poate aştepta croitorul pâinea. Problema economică a purtării războaielor se pune, aşadar, în mod diferit pentru brutar şi pentru croitor.
Diviziunea internaţională a muncii a fost creată în ipoteza că nu vor mai exista războaie. În cadrul filosofiei Şcolii de la Manchester, liberul schimb şi pacea sunt considerate ca fiind reciproc intercondiţionate. Afaceristul care a internaţionalizat comerţul n-a luat în calcul posibilitatea unor noi războaie.
Doctrina germană a ecnomiei de război, numită Wehrwirtschaftslehre, afirmă că, în condiţii de război, nici costul de producţie şi nici calitatea nu contează. Afacerile bazate pe realizarea de profit se preocupă de costurile de producţie şi de calitatea produselor. Dar [830] spiritul eroic al unei rase superioare nu se preocupă de asemenea umbre ale spiritului achizitiv. Singurul lucru care contează este pregătirea de război. O ţară belicoasă trebuie să urmărească autarhia, pentru a fi independentă de comerţul extern. Ea trebuie să determine producţia de substitute, independent de orice consideraţii mamoniste. Ea nu se poate mulţumi decât cu controlul deplin al producţiei, deoarece egoismul cetăţenilor individuali ar zădărnici planurile conducătorului. Chiar şi în vreme de pace, comandatului-şef trebuie să i se încredinţeze dictatura economică.
4. Inutilitatea războiului
Intervenţionismul generează naţionalism economic, iar naţionalismul eonomic generează belicozitate. Dacă oamenii şi mărfurile sunt împiedicaţi să traverseze graniţele, de ce să nu încerce armatele să le deschidă drumul?
Rădăcina răului nu este construcţia de armamente mai noi şi mai terifiante. Ea este spiritul de cucerire. Probabil că oamenii de ştiinţă vor descoperi vreo metodă de protecţie împotriva bombei atomice. Dar aceasta nu va modifica situaţia; ea nu va face decât să prelungească, pentru scurtă vreme, procesul de distrugere completă a civilizaţiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu